Despre testarea pe animale

Testarea pe animale are drept scop aplicarea de diverse proceduri pe animale vii, proceduri prin care se stabilește dacă un produs este eficient sau dacă produce efecte negative sănătății oamenilor. Testarea pe animale le creează acestora stres și suferință fizică, sunt private de libertate prin supunerea constantă la testare sau sunt omorâte în cele din urmă.

Care sunt procedurile prin care trec animalele?

În funcție de scopul produsului sau de subiectul cercetării, animalele sunt supuse procedurilor chirurgicale, le sunt administrate substanțe, viruși, medicamente pentru a le fi urmărite reacțiile, sunt forțate să inhaleze, să înghită sau sunt injectate, sunt imobilizate, suferă de malnutriție, sunt rănite pentru a se urmări procesul de vindecare. Acestea sunt doar câteva din procedeele de testare pe animale, care culminează cu omorârea deliberată a acestora sau cu epuizarea lor până la moarte.

În numele medicinei și al progresului acestei științe, sunt folosiți șoareci, hamsteri, câini, pisici, iepuri, animale de fermă, păsări și maimuțe. Se estimează că în lume sunt peste 100 milioane de animale supuse testării, însă nu este o cifră probabilă. În Europa, UK, Franța și Germania sunt primele trei țări din topul celor care folosesc testarea pe animale.

Acesta este un extras dintr-un raport al Comisiei Europene: „În 2011, numărul total de animale utilizate pentru studiul unor boli umane și animale a crescut la puțin peste 276.000 de animale. Folosirea animalelor pentru studii specifice privind bolile animale în 2011 (care scăzuse cu 50% în 2008) este neschimbată față de raportul din 2008. Se observă o reducere, cu puțin sub 22.500, în utilizarea animalelor cu sânge rece.

Este important de remarcat că s-a înregistrat o creștere netă de peste 115.000 de animale utilizate în studiul unor boli cardiovasculare, precum și de peste 250.000 de animale utilizate în studiul cancerului la om. În comparație cu anul 2008, s-au constatat, de asemenea, creșteri în utilizarea unor animale precum câinii, peste 1.000 în total; alte carnivore, aproximativ 500; alte mamifere, puțin peste 300, și alte păsări, peste 2.500. Pe de altă parte, numărul de șobolani utilizați pentru studierea unor boli a scăzut cu peste 250.000 de exemplare.”

Ce produse sunt testate pe animale

De la prezervative la produse cosmetice, produse de curățenie, plasturi, șervețele, scutece pentru copii, lentile de contact, mâncare pentru animale, acestea sunt cele mai frecvent testate. Aici ai o listă a companiilor care testează pe animale. Uneori produsul în sine nu este testat pe animale, însă poate conține substanțe care au fost testate pe animale și astfel acea companie se disculpă de testare. Cel mai bine este să te documentezi despre ingredientele unui produs sau să verifici direct la producător dacă ai dubii. Unii dintre ei sunt sinceri și deschiși și îți vor spune ce fel de ingrediente folosesc.

Ce poți să faci

Informează-te, alege produse curate atât pentru tine, cât și pentru mediu, consumă responsabil și sprijină-i pe cei care doresc să facă o schimbare prin produsele lor atente cu planeta și cu locuitorii ei necuvântători.

https://ec.europa.eu/environment/chemicals/lab_animals/reports_en.htm

Nu uita să distribui articolul!

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on twitter
Share on email
Share on pinterest

Articole similare: